Monumente istorice

În comuna Pufești se află biserica „Adormirea Maicii Domnului", aflată la nord de satul Domnești-Târg, monument istoric de interes național. Clasificată ca monument de arhitectură, biserica a fost construită în anii 1661-1667 de domnitorul Eustatie Dabija.
În rest, alte trei obiectivă din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Vrancea ca monumente de interes local. Două din ele sunt situri arheologice -cel de la „Cetățuie", de pe malul Siretului, lângă Domnești-Târg, cuprinde o așezare din eneolitic aparținând culturii Cucuteni faza A; iar celălalt, aflat în punctul „la Brazi", tot lângă Domnești-Târg, a fost atribuită aceleiași culturi arheologice. Monumentul eroilor din Primul Război Mondial, aflat lângă biserica domnească din Domnești, ridicat în 1928, este clasificat ca monument memorial sau funerar

Înapoi